Electrocardiograma

Primul Holter EKG - Jeff Holter

Jeff Holter – sursa Wikipedia

Denumită pe scurt ECG sau EKG, este o reprezentare grafică a activității electrice a inimii cu ajutorulul unui mașini denumite electrocardiograf. Varianta ambulatorie (mobilă) a electocadiografului se numește HOLTER.

Electrocardiograma este o procedură neinvazivă; se obține prin plasarea unor electrozi (sau ventuze) pe toracele anterior și pe extremități;

Numărul standard de derivații obținute este 12;

Scurt istoric: Willem Einthoven publică în 1895 prima electrocardiogramă și descrie pentru prima dată semnificația undelor PQRST;  primește în 1924 premiul Nobel pentru invenția electrocardiografului; Wolfert and Woods descriu utilitatea derivațiilor precordiale în 1932, a căror poziție este standardizată într-un consens al societăților britanică si americana de cardiologie încă din anul 1938, iar Wilson in 1934 definește derivațiile unipolare ale membrelor (AVL AVR si AVF); Goldberger aduce în 1942 electrocardiograma în forma în care a rămas și astăzi – cu 12 derivații. (www.ecglibrary.com; Braunwald’s Heart Disease- A Textbook Of cardiovascular Medicine, ed 10)

Monitorizarea continuă ambulatorie ECG – tip “Holter ECG”

Monitorizarea ECG continuă pe 24 ore este denumită în mod curent, dar impropiu HOLTER ECG. Această denumire derivă de la numele propriu al inventatorului aparatului de monitorizare ambulatorie ECG,  și anume, Jeff Holter, fizician din Montana, care în 1949, face prima înregistrare ambulatorie ECG, cu un sistem purtat într-un rucsac, care cântarea cca 40Kg. De atunci monitorul Holter a fost mult îmbunatățit ajungând la cateva zeci de grame și la dimeniuni rezonabile (5-15cm) pentru monitorul Holter extern, sau chiar la dimensiunea unei agrafe – pentru monitorul de tip loop recorder implantabil;

Monitorizarea tip Holter EKG este la fel ca și electrocardiograma o tehnică neinvazivă.

Purtarea aparatului nu produce durere și nu are riscuri, excepție fiind posibile iritații ale pielii de la electrozi sau de la banda adezivă cu ajutorul căreia se fixează electrozii;

Monitorul ECG este de mici dimensiuni fiind purtat la brâu – la centură/ sau la gât – tip colier;  majoritatea aparatelor se conectează prin intermediul unor cabluri atașate prin intermediul unor electrozi la pielea fără pilozitate (aceasta trebuie indepartată) a toracelui anterior; există și dispozitive care nu au cabluri și se atașează printr-un electrod special la tegument;

În timpul monitorizarii sunt de evitat – investigații cu raze X; câmpuri electromagnetice puternice, detectori metale, apropierea de arii de voltaj mare.

În timpul monitorizarii este interzis dușul, baia în cadă sau înotul pentru marea majoritate a monitoarelor; monitorul  va fi desprins de la piele dacă medicul va anunța că acest lucru este permis; există electrozi rezistenți la contactul cu apa, dar dupa baie sau înot sunt necesari electrozi de schimb; din ce in ce mai multe modele pentru monitorizarea ECG sunt  rezistente la apă;

Aparatul înregistrează semnal ECG pe 1, 2, 3, 6 sau 12 canale; înregistrarea este descarcată într-un computer unde cu ajutorul unui soft special medicul pregătește un raport al activității electrice a inimii dumneavoastră.

Raportul nu poate fi printat automat, el conține multe date nefolositoare medicului curant și foarte posibil, multe erori. În plus ar fi foarte greu de răsfoit (un raport complet automat înseamna mai mult de 100 de pagini), chiar și în format electronic; de aceea este necesar ca o persoană autorizată (la noi în țara un medic specializat, în alte țări există tehnicieni specializați) în pregătirea raportului.

Traseul ECG va fi corelat, în funcție de fiecare situație în parte, cu activitățile menționate de dumneavoastră în jurnal.

Rezultatul este eliberat în funcție de complexitatea aparatului și a înregistrarii efectuate. În străinătate interpretarea datelor are o latența de cca 1-2 săptămâni; la noi in țara, termenul de eliberare a rezultatului este  1-2 zile (de multe ori pe loc, adică in 30-60 minute)  sau în maxim 7 zile. Raportul obținut trebuie citit și evaluat de către medicul curant pentru o decizie corectă privind diagnosticul și tratamentul dvs.

Când se recomandă o monitorizare ECG (de obicei 24 ore):

  • la pacienți cu palpitații, “fâlfâieli” precordiale, amețeli, leșinuri, sincope, la care nu se identifică etiologia pe un traseu uzual ECG; la pacienții care acuză simptome ca “hopuri, opriri cardiace, goluri în piept”; la pacienții cu simptome atipice pentru orientare diagnostic;
  • pentru cuantificarea tulburărilor de ritm sau de conducere;
  • pentru urmărirea tulburărilor de ritm sau de conducere;
  • pentru a verifica și optimiza tratamentul prescris de medic;
  • în unele cazuri la sportivii de performanță;
  • pentru evaluarea riscului de evenimente aritmice la pacientul post infarct miocardic.

Când se recomandă o monitorizare Holter ECG  prelungită 3, 5, 7, 10, 14 – ( 30 zile ) ?

  • la pacienți la care simptomele nu apar zilnic;
  • la pacienții cu accident vascular ischemic fără cauză (cryptogenic stroke) la care suspiciunea de fibrilație atrială silențioasă este ridicată (unul din 4 pacienti cu cryptogenic stroke au drept cauza fibrilația atrială) și la care monitorizarea de 24 ore nu aduce informații concludente; această monitorizare este indicată a fi efectuată cat mai aproape de producerea acidentului cerebral;
  • la pacienții cu simptome înalt sugestive pentru patologie electrică cardiacă la care monitorizarea pe 24 ore nu surprinde tulburări de ritm simptomatice iar pacientul continuă să acuze simptome;
  • pentru evaluarea eficacitătii, siguranței tratamentului la pacienții cu tulburări de ritm sau de conducere;
  • pentru optimizarea tratamentului la pacienții cu tulburări ale sistemului electric;
  • pentru evaluare ritm, tulburări de ritm post ablație fibrilație atrială sau alte aritmii.

Electrofiziologia

Electrofiziologul este un cardiolog supraspecializat pe  boli ale sistemului electric al inimii, iar electrofiziologia este ramura a cardiologiei care se ocupă de patologia sistemului electric al inimii. Studiul electrofiziologic aduce informații detaliate despre sistemul electric al inimii, despre locul de producere al arimiilor. În timpul studiului electrofiziologic medicul poate provoca o aritmie pentru a determina cauza/tipul de aritmie, pentru a afla riscul de evenimente în viitor, pentru a testa eficiența la anumite medicamente antiaritmice. De asemenea se decide nevoia de tratament – ablație, sau de implantare pacemaker, implantare defibrilator.